Studioul de artă al fraţilor Vargas

La sfârşitul secolului XIX începutul secolului XX fotografia peruană cunoscut o epocă de aur. Atât pe coastă, cât şi în sierra s-a produs o înflorire a marilor studiouri care au lăsat una din cele mai importante moşteniri fotografice din America Latină. Această înflorire artistică s-a concentrat în trei oraşe: Lima, Cusco şi Arequipa. Totuşi, dacă cercetările din ultimii ani au scos la lumină minunate comori fotografice din primele două oraşe, se părea că Arequipa a fostă lăsată, într-un fel misterios, de o parte.

Pe durata unei părţi din istoria sa, din motive geografice, istorice şi datorită culturii proprii, Arequipa era o lume aparte, separat de Lima şi de restul sierrei peruane. Arequipa de odinioară era mândră, conservatoare şi profund tradiţională, şi, fapt uimitor, locuitorii săi şi-au construit un mod de viaţă special şi independent în acest frumos oraş cu climă temperată, înconjurat de vulcanii maiestuoşi ai deşertului.

Cu toate acestea, în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea s-au accelerat schimbările în Arequipa. Investiţiile străine importante în infrastructurile şi comerţul din Peru au avut ca rezultat un boom al exporturilor. În acest moment, Arequipa, datorită accesului său la coastă şi la sierra, se transformă într-un centru al industriei lânii şi al industriei miniere. Întreprinderi industriale puternice nu au întârziat în a-şi stabili dominaţia asupra pieţei internaţionale a lânii de oaie şi alpaga, realizând averi imense. Creşterea economică a atras o cerere de bunuri de consum şi servicii de lux. Casele somptuoase ale noilor îmbogăţiţi erau decorate cu mobile şi ornamente importate iar proprietarii lor arborau ţinute după ultima modă europeană. La Lima şi în provincie au apărut studiouri pentru a fotografia această nouă burghezie. În 1895 existau două mari studiouri la Arequipa, al lui Emilio Díaz şi al lui Maximiliano (Max) T. Vargas. Acesta din urmă era cel mai popular. În studioul acestuia Carlos şi Miguel Vargas Zaconet au învăţat meserie.

Provenind dintr-o familie modestă, fraţii Vargas au venit în Arequipa, Carlos în 1885 şi Miguel în 1887. Talentaţi, studioşi şi ambiţioşi, ei au studiat la Colegio Salesiano unde şi-au construit primul lor aparat fotografic, in invenţie formidabilă care a primit o medalie de argint. Această reuşită a atras atenţia lui Max T. Vargas în serviciul căruia fraţii Vargas au intrat în 1900 ca ucenici (nu este nici o legătură de rudenie între fraţi şi Max T. Vargas).

Max T. Vargas a jucat un rol foarte important în viaţa artistică a sudului andin. Artişti reputaţi au trecut pragul studioului acestuia, mai ales boemul carismatic J. M. Figueroa Aznar, în acea vreme pictor şi fotograf, autorul unor fotóleos care l-au inspirat pe Miguel Vargas. Printre ceilalţi elevi ai studioului se număra şi fiul cel mare al lui Max T., Alberto Vargas, celebru pentru “Varga Girls”, pin-up publicat în revistele Esquire şi Playboy. În 1908, un nou asistent a păşit pragul studioului: tânărul puneño Martín Chambi, cunoscut pe mapamond pentru fotografiile sale din Cusco şi pentru cele care înfăţişează viaţa în sierra.

În 1912, cei doi fraţi şi-au deschis propriul studio care a cunoscut, încă de la început, un mare succes. În 1922, şi-au redecorat studioul care a devenit atunci mai luxos decât studioul maestrului lor. În timpul anilor ’20, Arequipa a ajuns la o prosperitate fără precedent iar studioul de artă al fraţilor Vargas a atins apogeul graţie unei economii vibrante, unor idei revoluţionare profunde şi unei generaţii de poeţi, artişti şi scriitori talentaţi care au făcut din „Oraşul Alb” o oază de cultură.

Fraţii Vargas şi-au ilustrat talentul artistic strălucitor în 16 expoziţii care au prezentat cele mai bune clişee publicate adesea în revistele naţionale şi străine ale epocii. Exact în timpul acestei perioade s-au intensificat legăturile cu artiştii şi intelectualii. Lui Alberto Guillén, poet din Arequipa, îi plăcea să-şi amintească de aceşti „boemi eleganţi şi seducători subtili”. Într-o epocă în care galeriile şi muzeele încă nu existau, fraţii Vargas şi-au transformat studioul fraţilor Vargas într-un centru de difuzare culturală. Pictori şi caricaturişti celebri şi-au expus aici primele lucrări iar personalităţile naţionale şi internaţionale care veneau în oraş favorizau aceste legături fertile care au făcut ca studioul să devină, treptat, un loc indispensabil. Conlucrând cu celelalte curente culturale ale sudului andin grupul Orkopata de Puno şi indigeniştii din Cusco), fraţii Vargas au organizat activităţi diverse pentru intelectualii de avangardă, cum ar fi: dezbateri, conferinţe, recitaluri. Şi mişcările politice regionale, de exemplu grupurile Sur şi Arequepay, au găsit în studioul lor susţinere şi simpatie.

Pe măsură ce renumele fraţilor Vargas creştea, talentul lor a fost recunoscut în America de Sud şi în Europa. În 1925, au câştigat medalii de aur la Salonul de Artă Fotografică din Buenos Aires, Marele Premiu de Onoare şi Medalia de Aur la Centenarul independenţei Boliviei. În 1928 fraţii Vargas au fost remarcaţi la Expoziţia de la Sevilla alături de cei mai prestigioşi fotografi din Lima.

Totul s-a schimbat cu marea depresiune din 1929. Criza economică sudul andin, decimând societatea strălucitoare care a susţinut din totdeauna Studioul de Artă al fraţilor. Din acel moment, studiourile solide, cu personal numeros şi cu cheltuieli ridicate nu au mai fost viabile şi fotografii au fost obligaţi să cultive o nouă clientelă, mai puţin avută şi cu pretenţii mai mici. Fotografia care, până mai ieri, era un lux a ajuns la îndemna tuturor, marcând sfârşitul epocii de aur a studiourilor tradiţionale.

Puţin câte puţin au dispărut scenografiile elaborate, posturile inspirate şi o mare parte din creativitatea renumită a studioului fraţilor Vargas, care s-a transformat în studiou modern, a devenit mai populară şi mai comercială. Totuşi, prestigiul studioului s-a păstrat intact la Arequipa până în 1958, când ca urmare a dizolvării întreprinderii familiale, acest centru artistic s-a închis definitiv după ce o jumătate de secol a imortalizat viaţa socială, culturală şi sentimentală a locuitorilor Arequipei.

Fraţii Vargas şi-au dedicat viaţa creării unei moşteniri unice. Într-o alchimie delicată de lumină, argint şi sticlă, şi-au fotografiat oraşul natal, imortalizând chipuri şi locuri, dar şi visurile şi iluziile epocii. Pe măsură ce lumea pe care au pe care au cunoscut-o trece încet în istorie, fotografiile lor rămân amintiri elocvente ale unui moment în care forţa de neoprit a modernităţii nu rupsese ritmurile fermecătoare şi elegante ale unei societăţi vivace şi strălucitoare.