De-a lungul timpului, numeroşi artişti şi-au început cariera pe lângă un maestru de renume. Această tradiţie s-a păstrat şi în istoria fotografiei peruane. Si fraţii Vargas şi Martín Chambi, care au fost asistenţii şi ucenicii lui Max T. Vargas au format, la rândul lor, o generaţie de asistenţi care au devenit apoi fotografi talentaţi.
În perioada de înflorire, Studioul de Artă al fraţilor Vargas avea 10 asistenţi care îndeplineau diferite sarcini, de la curăţarea podelei la primirea mesajelor şi pregătirea compoziţiilor chimice. În plus, asistenţii încărcau aparatele, aranjau luminile, instalau accesoriile, derulau peliculele, retuşau negativele şi, adeseori realizau şi încadrau tiparul final. Nu de puţine ori realizau chiar ei fotografia.
Practica uceniciei este, fără îndoială, un excelent sistem de educaţie artistică, ea complicând, însă adesea, munca istoricilor de artă. Dacă atribuirea unui tablou lui Rubens se face cu anumite dificultăţi, acestea sunt mici faţă de acelea cu care se confruntă istoricii fotografiei atunci când trebuie să autentifice autorul anumitor clişee. Prima dificultate constă în faptul că negativul unei fotografii nu este semnat pentru a putea fi distins între celelalte mii de negative. La aceasta se adaugă şi un obicei foarte răspândit în studiourile fotografice ale epocii, acela de a-şi însuşi munca altor fotografi şi de a vinde în nume propriu lucrările ucenicilor. Adesea, istoricii fotografiei sunt obligaţi să folosească date indirecte pentru a stabili autorul un clişeu mai ales, şi să-şi fundamenteze judecata pe indicii cum ar fi: formatul peliculei, perdelele studioului, tematica şi stilul fotografiei, fără a omite tehnicile de retuş folosite pe negativ.
Încă de atunci, chiar dacă semnătura fraţilor Vargas era fără echivoc, s-a pus întrebarea: cine a fost executantul Carlos sau Miguel ? Contemporanii lor au fost impresionaţi de convergenţa aproape supranaturală care exista între cei doi fraţi. Carlos şi Miguel erau inseparabili: au trăit, au lucrat şi au socializat împreună. Nici unul nu s-a căsătorit şi complementaritatea lor era ca „gemeni siamezi mental”, cum îi compara unul dintre asistenţi. Totuşi, anumite semne ne fac să credem că Miguel avea talentul artistic, în timp ce Carlos era stăpânul camerei negre şi administratorul financiar al studioului.
Pentru motivele expuse mai sus, am fost foarte prudenţi în certificarea paternităţii lucrărilor, atribuind conglomeratului Studioului de Artă al fraţilor Vargas clişeele a căror semnătură nu era clar stabilită între fraţii Vargas şi un anumit asistent.
