Ca orice alt studio fotografic al epocii respective, Studioul de Artă al fraţilor Vargas se consacra în special portretului. Piaţa modernă a fotografiei comerciale – publicitate, modă, şi fotografie de presă – era încă la început şi, la Arequipa, ca şi la Londra sau Madrid, fotografii îşi câştigau pâinea realizând portrete ale burgheziei locale.
Studiourile fotografice peruane de la sfârşitul secolului XIX erau inspirate de modelele europene. Limitele tehnicilor de atunci, în special emulsiile fotografice lente, obligau să se realizeze portrete în poziţii relativ statice, cu o iluminare naturală şi uniformă, cu minimum de umbre. Pentru a pune în valoare statutul modelului, marile studiouri din Lima foloseau perdele elaborate şi o scenografie variată. Spre sfârşitul secolului XIX, aceste practici erau răspândite şi în provincie
De-a lungul lungii ucenicii la studioul lui Max T. Vargas, fraţii Vargas şi-au însuşit stilul portretului romantic victorian pe care maestrul lor l-a învăţat în Anglia. Un exemplu pentru acest stil este Portret de femeie, realizat în jurul anului 1910, de Max T. sau de fraţii Vargas. Partea inferioară a negativului, grav deteriorat, a fost şters intenţionat pentru a elimina primul plan şi a crea o lumină suavă şi uniformă, o atmosferă eterică. Privirea fixă şi pătrunzătoare a modelului este neobişnuită pentru acea epocă, femeile fiind fotografiate, în general, în poziţii discrete şi feminine.
Fotomontajul lui José Miguel de la Cuba, Frumuseţi din Arequipa, seamănă cu sutele de portrete în miniatură realizate la începutul secolului XX. Graţie acestui mozaic, putem să apreciem cu claritate evoluţia artei portretului către un stil mai dramatic şi mai sofisticat tehnic, cu clar-obscururi şi contre-joururi puternice. Nu mai este vorba de un sigur portret individual, ci de o apoteoză a femeii cu ajutorul fotografiei.
Această formulă a fost perfecţionată de fraţii Vargas, adulaţi pentru calitatea lor de a capta frumuseţea şi senzualitatea modelelor. Primele lor portrete, suave şi romantice, în decoruri simple şi cu fundaluri plate, seamănă foarte mult cu cele ale lui Max T. Vargas. După ce au ajuns la o anumită maturitate artistică, au abandonat stilul maestrului lor pentru a dezvolta un altul, mai teatral, puternic influenţat de Hollywood şi de moda europeană. Adesea, portretele lor erau retuşate şi nuanţate în bleu, verde sau maro pentru a li se accentua efectele. Câteodata fotografiile erau iluminate cu o peliculă uleioasă, faimoasele fotóleos, pentru a le conferi aparenţa unui portret tradiţional.
Înclinaţia fraţilor Vargas pentru dramatic şi-a găsit cea mai puternică expresie în anii ’20, într-o serie de portrete de actori, dansatori, artişti şi scriitori. Acest mod teatral, foarte stilizat şi rafinat, va fi aplicat industrial în studio. În cea mai mare din cazuri fotografiile au fost reuşite, dar au născut şi perplexităţi, cum ar fi portretului şefului indian Miguel Quispe.
Având reale calităţi comerciale, fraţii Vargas ştiau să-şi fotografieze clienţii din unghiul cel mai favorabil, pătrunderea psihologică nefiind prioritatea lor. Chiar dacă darul lor de a „pătrunde în suflet” a fost elogiat de contemporani, portretele lor erau mai degrabă fotografii de modă, în care fotograful urmăreşte să creeze o imagine simbolică şi nu să ilustreze realitatea.
Capacitatea fraţilor Vargas de a se adapta la lumea artistică este cu atât mai impresionantă cu cât aceştia nu şi-au părăsit niciodată oraşul natal. Cititori avizi şi mari competitori, fraţii Vargas s-au inspirat în mare parte din cărţi, ziare şi reviste în care găseau informaţii despre ultimele tendinţe fotografice din Lima, din Europa şi Statele Unite. În lucrările lor cele mai fin realizate, fraţii Vargas au ajuns la un rezultat superior modelelor lor cosmopolite, chiar dacă portretele lor ni se par câteodată puţin dulcege şi sentimentale, ele sunt impregnate de spiritul viu şi puternic al unei epoci magice şi fascinante din istoria Arequipei.
