La sfârşitul secolului al XIX-lea, când fotografia nu a mai fost considerată ca o noutate şi primele aparate de fotografiat Kodak au dus la apariţia unui nou gen de fotografi amatori, unii au început să critice simpla capacitate intrinsecă a aparatului de a reda cu precizie realitatea. Stimulaţi de critici şi dorind sp ridice fotografie la rangul artelor tradiţionale, fotografii au căutat să creeze imagini cat mai picturale, cât mai „artistice”. Din această cauză au trebuit să developeze folosind noi tehnici de tipărire, capabile să reproducă numeroase efecte aparţinând picturii şi gravurii. Această mişcare a fost numită pictorialism. Stil predominant al „fotografiei artistice” în 1900, popularitatea sa mondială s-a păstrat intactă până la sfârşitul anilor ’30.
Inspiraţi de pictorialişti, fraţii Vargas au utilizat o mare varietate de procedee de developare şi retuş pentru a-şi crea portretele şi nocturnele specializându-se în mai ales în fotografii nuanţate (bromóleos şi fotóleos). Totuşi, ar fi o eroare să-i catalogăm pe fraţii Vargas ca simpli pictorialişti. Formaţi într-un context comercial, fraţii Vargas nu au fost niciodată doctrinari şi şi-au adaptat stilul în funcţie de cerinţele şi gusturile clientelei lor. În ciuda puternicei influenţe pictorialiste a operei Vargas, se pare că aceştia considerau că practicile şi discursurile elitiste ale pictorialimului ar reprezenta, înainte de toate, o serie de instrumente tehnice şi stilistice folosite pentru a se desprinde de ceilalţi fotografi obişnuiţi.
Amprenta cea mai profundă a pictorialismului de găseşte, probabil, în nocturne, o serie de fotografii insolite apărute la începutul secolului XX, când datorită electrificării din ce în ce mai întinse, a fost posibil să se realizeze fotografii noaptea. Entuziasmaţi de această noutate şi conştienţi că aceste noi forme de iluminat public vor face să dispară pentru totdeauna lumea nocturnă pe care o cunoşteau, fotografii s-au grăbit să imortalizeze colţurile cele mai pitoreşti din oraşele lor. În 1915, nocturnele de la Goyzueta la Lima şi de la Montero la Piura au fost publicate în reviste naţionale şi, la puţin timp, fraţii Vargas şi-au expus primele nocturne de la Arequipa.
Dacă nu au fost primii care au fotografiat nocturnele, calitatea lucrărilor lor este remarcabilă. Nici unul din contemporanii lor peruani nu le egalau tehnica şi intuiţia creativă. Precum alţi numeroşi artişti, scriitori şi compozitori ai epocii, fraţii Vargas erau puternic atraşi de noapte şi au căutat să-i capteze poezia. Dacă unii redat în lucrările lor sentimentul şi moravurile epocii, iar alţii peisajul urban, ei au putut fi inspiraţi de nocturnele de la Goyzueta la Lima şi de la Montero la Piura. În acelaşi timp, fraţii Vargas au pornit să exploreze noi spaţii. Inspiraţi într-o măsură de cinematograful mut, au început să monteze scene elaborate, jucându-se cu clarul de lună, cu jarul, cu focurile de artificii, cu magneziul sau chiar cu lumina felinarelor. Aceste imagini teatrale necesitau până la o oră de expunere şi un simţ foarte ascuţit al detaliului. Nocturnele târzii, cum ar fi clişeele de la Tingo, Cayma, bulevardele Parra şi Cabezona, au marcat apogeul artei fraţilor Vargas. Prin aceste splendide fotografii care prevesteau suprarealismul şi genul film noir, fraţii Vargas au creat o lume mirifică de o frumuseţe stranie.
